Sindromul Horner

Sindromul Horner este un sindrom neurologic rar care se manifestă prin afectarea ochiului și a țesuturilor din jur, pe o singură parte a feței. Este un indicator al unei probleme de sănătate subiacente și necesită atenție medicală.

Prezentare generală

Simptomele sindromului Horner afectează, de obicei, doar o parte a feței.

Ce este sindromul Horner?

Sindromul Horner, cunoscut și sub denumirea de paralizie oculosimpatetică sau sindromul Bernard-Horner, este un sindrom neurologic relativ rar care afectează ochiul și țesuturile din jur, pe o parte a feței.

Apare din cauza unei întreruperi a traseului nervilor simpatici care conectează trunchiul cerebral cu ochii și fața. Acești nervi controlează funcții involuntare, cum ar fi transpirația și dilatarea și constricția pupilelor ochilor.

Este sindromul Horner o afecțiune care pune viața în pericol?

Simptomele asociate cu sindromul Horner, în general, nu cauzează probleme semnificative cu sănătatea sau vederea dumneavoastră. Cu toate acestea, ele pot indica prezența unei probleme de sănătate subiacente care poate fi foarte gravă. Este important să solicitați asistență medicală dacă dezvoltați simptome ale sindromului Horner pentru a determina cauza subiacentă.

Pe cine afectează sindromul Horner?

Sindromul Horner poate afecta pe oricine, la orice vârstă. Aproximativ 5% dintre persoanele cu această afecțiune au forma congenitală (prezentă de la naștere).

Cât de frecvent este sindromul Horner?

Sindromul Horner este neobișnuit. Afectează aproximativ 1 din 6.000 de persoane.

Simptome și cauze

Care sunt simptomele sindromului Horner?

De obicei, simptomele sindromului Horner afectează doar o parte a feței. Acestea includ:

• Căderea pleoapei superioare (ptoză).
• Pupilă constrictată (mioză), rezultând dimensiuni nepotrivite ale pupilelor.
• Scăderea transpirației sau lipsa transpirației pe față (anhidroză).

Ce cauzează sindromul Horner?

Cel mai adesea, sindromul Horner apare ca urmare a blocării sau deteriorării nervilor simpatici care duc la ochi. Cauzele subiacente ale leziunilor nervoase pot varia foarte mult, de la o infecție a urechii medii la o disecție a arterei carotide sau tumora toracică apicală.

În cazuri rare, sindromul Horner este o afecțiune congenitală, ceea ce înseamnă că este prezent la naștere. De obicei, forma congenitală apare din cauza unui anumit tip de traumatism la naștere sau a unei leziuni a nervilor sau a arterei carotide în timpul nașterii. În cazuri și mai rare, sindromul poate fi moștenit, deși nu au fost încă legate de acesta gene specifice.

Trei căi nervoase diferite pot fi implicate în sindromul Horner. Nervii de la creier nu se deplasează pe o cale directă către ochi și față. Ei se deplasează de-a lungul a trei căi, iar întreruperea poate apărea în oricare dintre aceste căi. Din acest motiv, există trei tipuri de sindrom Horner cu diferite cauze posibile.

Unele persoane cu sindromul nu au o afecțiune subiacentă cunoscută care ar duce la acesta. Aceste cazuri sunt denumite sindromul Horner idiopatic.

Sindromul Horner de ordinul întâi (central)

Sindromul Horner de ordinul întâi (central) rezultă din deteriorarea nervilor care merg de la hipotalamus și coboară prin trunchiul cerebral și măduva spinării. Deteriorarea sau obstrucția acestei căi nervoase poate apărea din cauza:

• O întrerupere bruscă a fluxului de sânge către trunchiul cerebral.
• O tumoră în hipotalamus.
• Leziuni ale măduvei spinării.
• Scleroză multiplă (SM).
• Malformația Chiari.
• Encefalită.
• Meningită.
• Sindromul lateral medular (sindromul Wallenberg).
• Siringomielie.

Sindromul Horner de ordinul al doilea (preganglionar)

Sindromul Horner de ordinul al doilea rezultă din deteriorarea căii nervoase care duce de la piept la partea superioară a plămânilor și de-a lungul arterei carotide din gât. Afecțiunile care pot deteriora sau obstrucționa această cale nervoasă includ:

• Tumori în partea superioară a plămânului sau a cavității toracice.
• Traumatisme la nivelul gâtului sau al cavității toracice din cauza unei intervenții chirurgicale sau a unui accident.
• Leziuni ale plexului brahial.
• Un abces dentar în maxilar.

Sindromul Horner de ordinul al treilea (postganglionar)

Sindromul Horner de ordinul al treilea rezultă din deteriorarea căii nervoase care merge de la gât la urechea medie și la ochi. Problemele pot rezulta din:

• Leziuni pe artera carotidă.
• Infecții ale urechii medii.
• Leziuni la baza craniului.
• Migrene sau cefalee cluster.
• Sindromul paratrigeminal Raeder.
• Disecția arterei carotide interne sau un anevrism al arterei carotide.
• Zona zoster (herpes zoster).
• Arterita temporală.

Diagnostic și teste

Cum este diagnosticat sindromul Horner?

Medicii specialiști diagnostichează, de obicei, sindromul Horner cu un examen fizic. Determinarea cauzei subiacente poate fi complexă, deoarece poate apărea din cauza multor afecțiuni medicale. În plus, alte afecțiuni pot provoca simptome similare.

Un medic specialist va pune întrebări detaliate despre simptomele și istoricul dumneavoastră medical. Vă va întreba despre leziuni, boli și intervenții chirurgicale anterioare. De asemenea, va efectua un examen fizic.

Pe baza istoricului dumneavoastră medical și a oricăror alte simptome pe care le aveți, un medic specialist poate solicita teste suplimentare pentru a determina cauza sindromului Horner, inclusiv:

• Teste imagistice, cum ar fi o radiografie toracică, imagistica prin rezonanță magnetică (IRM), tomografie computerizată (scanare CT) sau ecografie.
• Analize de sânge, cum ar fi hemoleucograma completă (CBC) și viteza de sedimentare a eritrocitelor (VSH).

Management și tratament

Cum este tratat sindromul Horner?

Tratamentul pentru sindromul Horner implică tratarea cauzei subiacente. Deoarece există multe cauze posibile, tipurile de tratament pot varia foarte mult.

Uneori, nu este necesar niciun tratament decât dacă aveți dureri sau alte disconforturi.

Prevenție

Pot preveni sindromul Horner?

Deoarece atât de multe afecțiuni subiacente pot provoca potențial sindromul Horner, nu există nicio modalitate de a preveni dezvoltarea acestuia.

Cu toate acestea, în cazurile de sindrom Horner legate de traume (cum ar fi disecția arterei carotide), luarea de măsuri de siguranță pentru a evita rănirea gâtului și respectarea măsurilor de precauție privind disecția vă pot ajuta să evitați dezvoltarea sindromului.

Prognoză

Care este prognoza pentru sindromul Horner?

Prognosticul (perspectiva) sindromului Horner depinde de cauza subiacentă. Simptomele caracteristice ale sindromului Horner, în general, nu au un impact semnificativ asupra calității vieții sau asupra vederii dumneavoastră.

Dacă cauza subiacentă este o afecțiune cronică (de lungă durată), cum ar fi scleroza multiplă, sindromul Horner poate fi, de asemenea, cronic. Dacă rezultă din ceva temporar și tratabil, cum ar fi o infecție a urechii, probabil că va dispărea odată ce infecția este tratată.

Viața cu

Când ar trebui să mă adresez medicului specialist?

Dacă aveți simptome ale sindromului Horner, cum ar fi o pleoapă superioară căzută, dimensiuni nepotrivite ale pupilelor și lipsa transpirației pe aceeași parte a feței, consultați un medic specialist cât mai curând posibil.

Sindromul Horner este un semn rar al leziunilor nervoase subiacente. În timp ce simptomele sindromului adesea nu provoacă rău, cauza subiacentă poate pune viața în pericol, cum ar fi o tumoră sau o disecție a arterei carotide. Din acest motiv, este crucial să consultați un medic specialist dacă dezvoltați sindromul, astfel încât acesta să poată determina cauza subiacentă și să o trateze imediat.

Întrebări frecvente

• Sindromul Horner este ereditar? În cazuri rare, sindromul poate fi moștenit, deși nu au fost încă legate de acesta gene specifice.
• Ce tipuri de teste sunt efectuate pentru a diagnostica sindromul Horner? Medicii specialiști diagnostichează, de obicei, sindromul Horner cu un examen fizic și pot solicita teste imagistice sau analize de sânge pentru a determina cauza subiacentă.
• Cum este tratat sindromul Horner? Tratamentul pentru sindromul Horner implică tratarea cauzei subiacente. Uneori, nu este necesar niciun tratament decât dacă aveți dureri sau alte disconforturi.

Această informație este oferită doar în scop informativ și nu trebuie considerată un substitut pentru sfatul medical profesionist. Vă recomandăm să vă consultați cu un medic specialist pentru a obține un diagnostic precis și un plan de tratament adecvat.